Inainte de a incerca sa redam unele din definitiile date mierii de-a lungul timpului am dori sa va dezvaluim una din marile taine ale naturii, “iubirea” dintre albine si flori, iubire dezlegata la un semn, odata cu primii boboci de floare care isi deschid primavara corolele catre soare, iubire al carei rod este un dar ceresc pentru om, un elixir de sanatate si viata lunga pe care nu stim sa-l pretuim indeajuns.

Si asta pentru ca, ve­deti, flori, albine sau oameni, suntem cu toţii legaţi unii de alţii cu niste fire nevazute, chiar magice, putem zice.

Viaţa albinelor este cu ade­va­rat fascinanta. Desi acum stim despre ele destul de multe, cu siguranta ca nu stim totul. Este insa suficient sa le ur­ma­resti o zi din viata, ca sa devii cap­tivat de ea si sa doresti sa stii mai mult, mai ales pentru ca munca lor pare un adevarat serial stiintifico-fantastic.

Nici n-apuca primavara sa vina, cu cortegiul ei de muguri si flori, ca roiurile de albine isi pornesc deja colindatul prin lumina cruda a soarelui. Niciodata nu-i prea devreme pentru ca zburatoarele harnice si aurii sa plece in cautarea nectarului.

Cum incepe ziua pentru albine? Prin munca, asa cum se si termina, ati putea crede… Nici vorba! Ziua lor incepe cu un dans. Intai ies din stup albinele cercetase, care cauta florile cele mai incarcate de nectar, cu parfumul cel mai ademenitor. Dupa ce le gasesc, cercetasele se intorc in stup si le spun lucratoarelor unde se afla “comorile”. Poate de bucurie, aceasta comunicare se face printr-un fel de dans ritualic, pe care il fac albinele inainte de a pleca la cules. Apoi, ghidate de pozitia soarelui, harnicele culegatoare imbracate in hainele lor “de firma” – catifea pufoasa cu dungi negre si aurii – pornesc la strans nectarul. Ce rezulta? Unul din cele mai gustoase alimente si, totodata, medicamente naturale de pe pamant: mierea.

De multe ori vara, prin poienite, pe campuri inflorite de soare sau prin parcuri si gradini, daca inchideti ochii si ascultati veti auzi fosnetul vantului, ciripit de pasarele, cantecul vesel al greierasilor imbatati si ei de soare si inca ceva: un zumzet greu, fara oprire, cu abia perceptibile schimbari de ton si de ritm. Este sunetul albinelor care strang fara odihna nectarul de pe flori, pentru a-l transforma in miere.

Inca din timpurile foarte indepartate, oamenii “vanau” mierea albinelor, lucru infatisat pe o pictura rupestra dintr-o pestera din Valencia (Spania), datata cu 10.000 de ani in urma. Din perioada 2700 i.Hr., pe tablitele de argila ale culturii mesopotamiene au ramas inscrisuri care atesta mierea ca medicament. O mie de ani mai tarziu, in Egipt, mierea apare intr-un retetar medical.Grecii antici spuneau despre miere ca este un dar al zeilor, care este adunat de catre albine din roua de pe flori, fiind o ramasita de la ospetele nocturne ale nimfelor. Putini oameni stiu ca Aristotel a scris sase volume despre albine si produsele lor.

Indienii considerau mierea o materializare a razelor de lumina, materializare care hraneste nu doar corpul, ci si mintea si sufletul, fiind din acest motiv cel dintai dintre alimente si foloseau mierea, dar si ceara, ca medicamente. In Evul Mediu, se credea ca mierea este sintetizata de catre albine dintr-o esenta subtila a florilor, pe care doar ele aveau puterea sa o capteze si apoi sa o transforme in acel lichid chihlimbariu. Prin secolul al XIX-lea, s-au facut primele analize care au stabilit ca mierea este o combinatie de zaharuri simple, incercandu-se inlocuirea sa cu zahar din trestie si, mai apoi, din sfecla. Multa vreme s-a facut in mod fals o echivalare intre miere si zahar, cele doua fiind insa extrem de diferite. Mierea este mult mai complexa. Un biochimist american, B. H. Weller, afirma ca “nici cu aparatura supersofisticata din secolul al XXI-lea nu poate fi inca sintetizat un produs care sa se apropie prin compozitia sa biochimica si prin calitatile biologice de miere, care constituie inca un mare mister pentru stiinta”.

Mentionam faptul ca in secolul al XIX-lea s-a facut o echivalare total incorecta intre zahar si miere, ele neavand aproape nimic in comun, in afara faptului ca ambele joaca rolul de indulcitor. Zaharul este format dintr-o singura substanta, in timp ce mierea este o combinatie de aproape o suta de substante organice (conform ultimelor studii), dintre care unele, cum ar fi hormonii de crestere sau enzimele, au o mare complexitate, neputand fi reproduse in laborator prin mijloacele actuale. Apoi, efectele biologice ale consumului celor doua produse este fundamental diferit. Mierea este un produs viu, natural, care poate fi consumat in mari cantitati, fara a produce tulburari de sanatate, in timp ce zaharul este o substanta de semisinteza, care pe termen lung nu poate fi metabolizata de organism decat cu niste costuri considerabile pentru starea de sanatate.

Mierea pe care o mancam e adu­­nata de albine cu multe riscuri si truda, iar valoarea ei pentru sanatate este ines­timabila. Ea este rezultatul unei munci uriase a stupului, care transforma zaharurile gasite pe florile si pe frunzele plantelor intr-o pasta semilichida, cu o compozitie chimica extrem de complexa.

O lingurita de miere contine peste 400 de substante organice, care ii confera o valoare terapeutica uriasa, substante care nu ar putea fi reproduse nici macar cu aparatura sofisticata a secolului XXI.

Pe langa apa biologica si zaharuri (fructoza, glucoza, maltoza, zaharoza), mierea mai contine o serie de vitamine, de minerale, de ceruri, de enzime care-i dau o valoare terapeutica uriasa.

Pe drept cuvant, putem spune ca mierea este alimentul vietii.

Dintre vitaminele continute in miere, cele mai importante sunt cele din complexul B si, in cantitati ceva mai mici, vitaminele C, A, D si K. La randul lor, mineralele, prezente in miere intr-o forma usor asimilabila de catre organismul uman, sunt foarte numeroase, variind in functie de tipul de miere: potasiu, calciu, magneziu, fosfor, la care se adauga cantitati extrem de mici de seleniu, crom si iod. Extrem de important este laptisorul de matca, bogat in hormoni naturali, care favorizeaza regenerarea celulara si normalizarea activitatii unor glande endocrine (gonadele si suprarenalele, in special). Si numaratoarea continua: acizi organici – gluconic, fosforic, for­mic, lactic şi ci­tric (ajuta in procesul de digestie si asimilare), enzime -ami­laze, lipaze, catalaze (stimuleaza procesele de sinteza a vitaminelor in organism, ajuta la metabolismul grasimilor si al proteinelor ori favorizeaza neutralizarea unor toxine). Dar sa vedem la ce foloseste aceasta farmacie din borcanul cu miere.

Dar al naturii cu gust divin, mierea are o valoare alimentara deosebita, depasita insa cu  mult de calitatile ei medicale.

In primul rand, mierea este cel mai rapid si puternic energizant natural cunoscut. Substantele pe care le contine sunt extrem de usor de asimilat de catre organism, acesta, asa cum am aratat anterior, primind prin miere nu doar caloriile de care are nevoie, ci si mineralele, vitaminele si enzimele necesare functionarii sale in conditii optime

Apoi, mierea este un puternic produs antiinfectios natural, care actioneaza asupra principalelor sisteme si aparate din organism, de la tubul digestiv si caile respiratorii pana la nivelul pielii si al mucoaselor. Astazi, cand se discuta cu ingrijorare despre sfarsitul erei antibioticelor de sinteza, care nu mai pot face fata rezistentei crescute a microbilor, ar fi poate timpul sa ne reamintim despre antibioticele naturale, a caror forta a fost dovedita si de stiinta moderna: mierea de albine, propolisul, uleiurile volatile.

Variabilitatea naturala a compozitiei acestor produse asigura adaptarea lor la schimbarea ingrijoratoare a germenilor nocivi. In natura neatinsa de mana omului, nu se mentioneaza epidemii microbiene la plante, albine sau animale. Acolo, plantele secreta acele substante care mentin germenii sub control; rezinele le protejeaza mugurii, bobocii si mladitele tinere, uleiurile volatile apara plantele si curata aerul din jur.

Mierea, acest produs valoros al stupului este si un puternic stimulent al digestiei si al metabolismului, favorizeaza tranzitul intestinal, ajutand la eliminarea prompta a toxinelor din organism.

Nu in ultimul rand mierea este utila in mentinerea echilibrului endocrin, ajutand la reglarea activitatii principalelor glande din corp producatoare de hormoni.

Nu este deloc de neglijat rolul pe care il are mierea ca mijloc de prevenire a unor boli cum ar fi:

• Diabetul

Studiile recente, facute in mai multe tari ale lumii, arata ca inlocuirea totala a zaharului in alimentatie cu miere duce la o scadere cu 60-70% a ratei aparitiei diabetului. Mai ales in alimentatia copiilor si tinerilor este recomandata folosirea mierii ca unic indulcitor, deoarece ajuta la prevenirea diabetului juvenil, altfel imposibil de vindecat prin mijloacele actuale cunoscute.

• Obezitatea

Este stiut ca se recomanda, de asemenea, de catre medici inlocuirea totala a zaharului cu miere, deoarece aceasta nu da aceeasi dependenta ca si zaharicalele obisnuite. Cercetari recente arata ca peste 60% din obezii din intreaga lume sunt, practic, dependenti de zahar si, mai ales, de produsele care il contin (ciocolata, prajituri, sucuri, bomboane, inghetata). La miere, aceasta dependenta nu apare.

• Cariile dentare

Se apre ca acestea au drept cauza nu doar bacteriile fixate la nivelul smaltului dintilor, ci si anumite tulburari metabolice produse, conform mai multor studii, de catre consumul de zahar. De la aparitia zaharului in alimentatie, in urma cu 200 de ani, rata aparitiei unor boli cum ar fi caria dentara, diabetul, obezitatea a crescut exponential. In prezent, caria dentara este cea mai raspandita boala din lume, 98% din populatia planetei suferind de ea. Daca vreti sa franati fenomenul aparitiei acestei probleme, inlocuiti complet zaharul cu mierea de albine.

• Constipatia

Aceasta boala frecventa a timpurilor noastre se previne foarte eficient prin consumul zilnic de miere. Doza care se ia in fiecare zi este de doua lingurite de miere, pe cat posibil lichida si proaspata (obtinuta din productia anului respectiv).

• Osteoporoza

Este o boala foarte ranspandita in randul populatiei feminine a globului, o boala care apare atunci cand in organism nu mai sunt sintetizati suficienti hormoni estrogeni, hormoni care au un rol crucial in fixarea calciului in oase. Toate tipurile de miere contin in cantitati mici laptisor de matca, cea mai bogata substanta naturala in acest tip de hormoni. Asadar, consumul zilnic de miere furnizeaza sistematic organismului acest ajutor hormonal, ajutand la prevenirea acestei boli.

• Menopauza prematura

Studii stiintifice effectuate in mai multe tari au demostrat ca aceasta boala nu poate aparea la femeile care consuma zilnic miere, legume si fructe crude. Aceste alimente sunt un puternic reintineritor, stimuland in mod armonios activitatea ovarelor si intarziind aparitia menopauzei, cu pana la zece ani.

• Lipsa de calciu si de magneziu

Nu este o boala combatuta in mod direct de catre miere, caci aceasta contine totusi cantitati destul de reduse din aceste minerale. In schimb, inlocuirea in consumul zilnic a zaharului cu miere impiedica aparitia carentelor in aceste substante, deoarece spre deosebire de “otrava alba” (cum este denumit zaharul), mierea nu consuma si nu perturba asimilatia acestor doua minerale esentiale pentru buna functionare a organismului.

• Tulburarile de crestere si de dezvoltare la copii

Pot fi extrem de eficient prevenite prin consumul sistematic de miere de albine si de polen de albine. Ambele produse stimuleaza in mod armonios procesele de crestere si de dezvoltare, atat la nivel fizic, cat si psihic sau mental.

Mierea poate fi folosita si ca un bun excipient natural, excipientii fiind, prin definitie, acele ingrediente ale medicamentelor care au rolul de transportor pentru substanta activa. Fara doar si poate ca mierea este cel mai bun excipient din lume, pentru ca nu are nici un fel de reactii adverse, se combina usor cu orice fel de extract si, cee ace este cel mai important, face ca remediile sa fie mai usor asimilabile. Atunci cand administram uleiuri volatile din plante, tincturi (de propolis, rasina, muguri etc.), laptisor de matca, sucuri de plante, etc. mierea este un intermediar de neinlocuit, fiind un vehicul mult mai bun decat apa.

Astfel, se pot amesteca oricare din aceste extracte cu 1-2 lingurite de miere, amestecul putandu-se administra pe stomacul gol. Veti constata cu usurinta ca nu numai ca gustul va fi unul mai bun, dar si efectele vor fi considerabil mai puternice. Din farmacia casei nu trebuie sa lipseasca acest produs al stupului, care accentueaza actiunea remediilor.

In aplicatie externa, mierea este un remediu de exceptie pentru tratarea ranilor dificile, adanci, anfractuoase, infectate, mai noi sau mai vechi. Poate fi utilizata pentru escare, abcese fistulizate, alte tipuri de plagi cu lipsa de piele sau de tesut subcutanat. Se foloseste miere curata, fluida, care se toarna pe intreaga rana, incat sa o umple; in cazul fistulelor, se introduce cu seringa. Mai intai, mierea distruge microbii si dizolva resturile necrozate, pe care le fluidizeaza usurand eliminarea lor. Marele avantaj este ca, mierea fiind fluida, poate patrunde pana in cele mai inaccesibile zone ale plagii. Ramane o suprafata curata, pe care apar muguri de crestere ai tesutului normal. Un tratament facut corect conduce la completarea progresiva a lipsei de tesut, pana la umplere. Cand s-a ajuns la nivelul pielii sanatoase din jur, se produce o epitelizare cu cicatrice minima.
Profesorul francez Bernard Descottes a facut tratamente cu miere, timp de peste 20 de ani, in clinica sa de chirurgie din Paris. Astfel a reusit sa rezolve cazuri numeroase, ce pareau fara de speranta in chirurgia conventionala.

Mierea este utila si in arsuri. In special la arsurile cu rani deschise, mierea aduce alinare si mari beneficii. Turnata chiar si imediat dupa accident, in strat gros si acoperita bine cu pansament, ea curata leziunile, fereste de microbi, absoarbe caldura si secretiile, reconstruieste din adanc.

O alta aplicatie externa deosebita este masajul cu miere. Este o metoda particulara de masaj, ce utilizeaza cantitati mici de miere, in raport cu suprafata tratata. Se extrag din corp prin piele numeroase materii toxice. Sunt curatate si stimulate circulatia sanguina si limfatica, glandele sudoripare si sebacee, se flexibilizeaza tesuturile. La finalul sesiunii, realmente se elimina din piele o materie reziduala cu aspect grasos, culoare alba-galbuie (chiar cenusie la fumatori) care contine diverse toxine; cele mai neasteptate substante detectate in laborator au fost plasticul si metalele grele. Pielea ramane curata si catifelata, iar pacientul se simte bine, relaxat. Masajul se face pe spate, cel mai frecvent, pentru detoxifiere si intretinere. Se poate practica insa si pe alte zone ale corpului, in functie de problemele de sanatate ale fiecarei persoane.
O aplicatie in cosmetica a masajului cu miere de albine este pentru zonele cu celulita, unde aceasta se reduce, iar pielea devine neteda. Tot in scop cosmetic, se poate folosi si in aplicatie simpla pe pielea fetei si a decolteului sau oriunde pe corp. Se lasa sa actioneze minimum 15-30 de minute, apoi se spala cu apa. Daca durata de actiune este mai lunga, efectele vor fi mai placute. Pielea se curata si este bine hranita, se invioreaza si devine catifelata. Prin combinarea mierii cu alte produse apicole si vegetale, se pot obtine masti de fata si corp cu efecte mult mai puternice.

De pe flori pe obraz, mierea şi frumuseţea, sunt indisolubil legate caci fiind un adevarat regal pentru cerul gurii, mierea este si o bucurie mare pentru piele, daca jumatate din lingurita, in loc sa o mananci, o intinzi pe obraz. Minune! Ce-i face bine sto­macului, se dovedeste ca-i face bine si frumusetii, care se dedulceste si nu mai imbatraneste in veci! Sanatate pe paine si frumusete pentru obraz! Ati inteles, desigur, ca vrem sa vorbim despre nepretuitul sprijin pe care mierea il ofera frumusetii femeilor caci utilizat ca aliment, dar si sub forma de crema, masti, solutii pentru pielea obrazului, a corpului, pentru unghii si par, produsul stupilor reprezinta un tezaur pe care ar fi o imensa greseala sa-l ignoram.

Animalele salbatice si domestice care consuma o hrana naturala sunt sanatoase. Albinele recolteaza de la plante nectarul sau seva pentru miere, iar rasinile pentru propolis si le folosesc in cuibul lor, pentru curatenie si sanatate.
Cu intuitia lor, care o depaseste pe-a omului, animalele stiu ca mierea este o sursa de hrana, dar si de energie, fara de care n-ar putea rezista in conditiile, adesea atat de dure, ale mediului in care traiesc si ne referim in primul rand la ursi, care sunt devoratorii stupilor salbatici din padure, rezistand stoic la zecile de intepaturi ale albinelor si consumand pe nerasuflate “prada lor de razboi”, vreun kilogram de miere, cu tot cu fagure. O “informatie” simpla, pe care animalele o preiau si-o transmit fara nici un efort, la oameni are nevoie de experiente, de studii, de zeci de confirmari. Reinvatam foarte greu lectia simpla a naturii.

Sta in puterea oamenilor sa aleaga sa-si regaseasca sanatatea, utilizand produsele albinelor, adevarate sublimate ale produselor vegetale. Sta in puterea noastra sa fim intelepti, sa traim frumos, in armonie cu plantele si albinele, tovarasi de drum, de la facerea lumii si, tocmai de aceea, ne-am propus sa vorbim pe larg despre miere, acest dar gratuit al albinelor, dar prea putin folosit, acest remediu natural pentru o multime de boli, care este, in acelasi timp, si un aparator de nadejde al sanatatii, de la nastere si pana la moarte.

Mierea nu se pastreaza decat in ambalaje perfect curate din sticla sau aluminiu.

Nu puneti miere in vechi ambalaje necuratate pe considerentul ca au continut tot miere. Pelicula de miere veche contine germeni de fermentatie care insamanteaza mierea noua, si aceasta va fermenta la randul ei, schimbandu-si gustul si mirosul.

Borcanele cu miere nu trebuie tinute la un loc cu recipienti ce contin substante emanand mirosuri (vopsele, carburanti, esente) deoarece mierea prinde usor miros. De asemenea, nu se pune vasul cu miere descoperit in apropierea unor substante higroscopice ce favorizeaza mentinerea umiditatii in aer (sarea), aceasta contribuind la o fermentatie accelerata a mierii.

Mierea ambalata in borcane de sticla va fi ferita de lumina, care favorizeaza, de asemenea, deprecierea calitatilor ei, lucru ce poate fi usor observat prin schimbarea culorii (se inchide).

Mierea ce a cristalizat, pentru a fi folosita din nou in stare fluida, incalziti-o punand recipientul intr-o baie de apa fierbinte, in nici un caz direct pe foc. Atentie, nu trebuie incalzita decat acea cantitate ce va folosi o singura data, deoarece mierea incalzita fermenteaza mult mai usor, depreciindu-se.

Cum se conserva timp indelungat?
Spre a-si pastra toate proprietatile, mierea trebuie tinuta bine inchisa, la intuneric, la o temperatura recomandata de 14°C. La temperaturi mai mici, cristalizeaza repede. La temperaturi mai mari, se pierd aromele si se inchide la culoare. Expusa la soare, lumina si caldura distrug enzimele si vitaminele. Mierea rezista deci fara probleme daca vasele in care este tinuta sunt puse la adapost de lumina si umezeala. Daca observati ca apar bule de aer sau ca raspandeste un miros neplacut, aruncati-o. Inseamna ca mierea a fermentat.

Cata miere trebuie sa consumam zilnic?

Copiilor sub un an nu li se administreaza deloc miere de albine, acestia fiind extrem de sensibili la anumite microorganisme care se pot dezvolta in miere – e drept, in cazuri extrem de rare – si care produc boli grave (la care adultii sunt imuni).

Copiilor intre 1 si 3 ani li se administreaza 2-4 lingurite de miere pe zi, iar celor intre 3 si 6 ani li se dau 4-6 lingurite de miere pe zi.

Copiii peste sase ani pot consuma pana la 8 lingurite de miere de albine, adolescentii pana la 15 lingurite de miere (echivalentul a 70 de grame), iar adultii – 20 de lingurite pe zi (echivalentul a 100 g).